Site-ul maghiar sportgeza.hu a publicat, vineri, un articol în limba română în care sunt funizate informații referitoare la partida dintre naționalele Ungariei și României din preliminariile CM 2014, precizând, printre altele, faptul că în jurul stadionului se vor strânge 3000 de suporteri ultras.
„Federația Maghiară de Fotbal organizează proiectarea meciului pe piața Octombrie 1956 și vrea ca suporterii să-și susțină echipele în condiții controlate și civilizate. Înaintea meciului va da concert trupa Magna Cum Laude. Poliția a declarat că au fost înștiințați și de o altă adunare pe strada Dózsa György, lângă stadionul Puskás, unde și-au anunțat participarea diverse trupe revizioniste și grupări de suporteri extremiști. Se așteaptă participarea a circa 3000 de persoane. Poliția a declarat că va interveni cu fermitate, în fiecare caz de încălcare a legii”, se arată în articolul din presa maghiară, scris într-o limbă română aproximativă.
Materialul publicat de ziariștii maghiari face referire la istoricul întâlnirilor dintre cele două partide și oferă date statistice din cadrul Grupei D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.
Jurnaliștii din țara vecină fac o paralelă între partida din această seară și relațiile politice dintre cele două state, „atmosferă care nu a mai fost demult atât de încordată”, după ce „problema autonomiei secuiești și-a ivit din nou capul, iar războiul steagurilor secuiești care l-a urmat a lăsat o rană pe relațiile politice între cele două țări”.
În articolul menționat se face referire și la gestul suporterului rapidist care a incendiat un drapel al Ungariei la partida dintre CFR Cluj și Rapid.
UNGARIA – ROMÂNIA, partidă contând pentru Grupa D a preliminariilor CM 2014, se dispută în această seară, de la ora 21.30, la Budapesta.